Tren de mare viteză între Ruse, Bulgaria și Aeroportul București. O nouă opțiune pentru călători

Tren de mare viteză între Ruse, Bulgaria și Aeroportul București. O nouă opțiune pentru călători
Publicat: 26/04/2023, 09:00

Linia Bucureşti – Giurgiu este prima linie de tren din România şi a fost deschisă în 1869. Apoi a fost însă închisă în 2005, după prăbuşirea podului peste râul Argeş de la Gradiştea, notează presa bulgară.

Până în prezent, trenurile între orașul dunărean și capitală circulă pe un traseu deviat, care prelungește distanța de 60 km, adică mai bine de o oră și jumătate de drum.

Acest lucru se va schimba în curând și, odată cu asta, probabil și dezvoltarea unei părți a Bulgariei.

În toamna acestui an era așteptată deschiderea liniei directe București – Giurgiu – Ruse.

A doua etapă a proiectului ar trebui să ridice viteza de proiectare a traseului la 160 km/h, iar stația finală va fi Aeroportul Otopeni, ceea ce înseamnă că din orașul bulgăresc riveran Dunării până în capitala României se va ajunge în mai puțin de o oră cu trenul.

Termenul se va amâna, deoarece problemele de construcție au amânat finalizarea pentru anul viitor, însă acest lucru este din nou mai rapid decât toate proiectele bulgare.

Este important și pentru orașul românesc, deoarece face parte din strategia de introducere a trenurilor metropolitane în partea de sud a Bucureștiului, dar este și de importanță capitală pentru oamenii din nordul Bulgariei, pe care statul bulgar i-a tăiat de la accesul la trenuri și drumuri de mare viteză – un lucru care nu se va schimba cel puțin în următorul deceniu.

Lansarea acestei linii va deschide Otopeni pentru întreaga parte de nord a Bulgariei, ci va lega mult mai mult această regiune de metropola București.

De altfel, va conta și pentru comerțul dintre cele două țări, conectate doar prin două poduri, care sunt permanent blocate de ambuteiaje și controale.

Când va fi finalizat proiectul

Reconstrucția și modernizarea liniei București-Nord – Jilava – Giurgiu-Nord – graniță, parte a coridorului de transport transeuropean Rin – Dunăre, a fost semnată cu compania austriacă PORR în decembrie 2020 pentru suma de 472 milioane lei, aproape 120 milioane euro, din care 102 milioane euro sunt cofinanțare în cadrul Mecanismului de Conectare a Europei.

Finanțarea UE reprezintă 85% din toate costurile proiectului, restul sunt fonduri naționale, iar perioada de implementare este de 36 de luni.

Linia urmează să fie finalizată, conform proiectului, până la începutul lunii decembrie 2023 și se mișcă conform planificării, dar în ultima lună au apărut informații despre lucrări necorespunzătoare ale subcontractorilor și s-a dovedit că probabil linia va fi deschisă anul viitor.

Proiectul este împărțit în 2 etape – etapa 1 este legată de redeschiderea traficului feroviar peste râul Argeș, între Vidra și Grădiștea/Comana.

Podul a fost distrus după inundațiile din 2005, iar transportul feroviar a fost deviat prin Videle (la aproximativ 75 km sud-vest de București), ceea ce a crescut semnificativ timpul de călătorie, potrivit Capital.bg.

Această etapă se va încheia în curând.

Etapa a II-a, care include modernizarea infrastructurii feroviare între stațiile de frontieră București-Nord – Giurgiu-Nord – Giurgiu graniță și creșterea vitezei, va începe ca și construcție în acest an.

Imediat după finalizarea primei etape a proiectului însă, timpul de transport de pasageri și mărfuri va fi redus cu 80 de minute.

Pe termen lung, modernizarea liniei de cale ferată va crește viteza de exploatare și condițiile de siguranță pentru călători și marfuri, făcând transportul feroviar mai atractiv și mai competitiv.

Odată redeschisă, linia de tren București – Giurgiu va face parte din proiectul de tren regional din zona de sud a capitalei României.

Proiectul este în concordanță cu planurile și mai ambițioase ale României de a dezvolta râurile Argeș și Dâmbovița, precum și pentru crearea unui canal București-Dunăre, care a fost recent aprobat pentru finanțare europeană pe linia Fondurilor de Coeziune.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Cine este Florentina, tânăra de 21 de ani, care a sfârșit ucisă de iubitul cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Toți românii sunt obligați. 27 mai este ultima
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
„Am interzis orice remarcă despre ei când sunt și eu de față” Cum a reușit...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
S-a confirmat: exercițiile fizice încetinesc percepția asupra timpului!
×